Zsolt Pászkán a apreciat că spaţiul de mişcare a uniunii este determinată în mod decisiv de triunghiul relaţiilor între Bucureşti, Budapesta şi Bruxelles, ceea ce necesită un pragmatism care poate părea uneori ca o lipsă de principii. În opinia sa, Béla Markó încă întreţinea iluzia, sau încerca să creeze aparenţa că UDMR este capabilă şi are posibilitatea să-şi extindă spaţiul de mişcare pe plan politic, economic şi social. UDMR a scăpat însă această posibilitate la începutul anilor 1990, omiţând crearea unui registru al electoratului maghiar din România şi înfiinţarea unui sistem pre-electoral care să cuprindă în întregime societatea maghiară din România.

Potrivit lui Zsolt Pászkán, Hunor Kelemen a moştenit o uniune care se mişca pe o traiectorie forţată şi a ales calea de ieşire a lichidării iluziilor, un "pragmatism fără ornamente", ceea ce a implicat însă şi o "uniformizare" politică a UDMR, şi o "glisare" a uniunii în direcţia transformării în partid.

Analistul a menţionat: orientările ideologice, aşa-numitele platforme încă mai există pe hârtie în interiorul organizaţiei, însă ponderea şi influenţa lor asupra direcţiei acesteia este aproape imposibil de observat. În opinia sa, însăşi stabilitatea poziţiei de preşedinte a lui Hunor Kelemen se datorează "uniformizării" uniunii. În paralel cu diminuarea bazei electorale, "hinterlandul" a devenit şi el mai uniform, pragmatismul conducerii politice s-a transmis şi structurilor de nivel local, precum şi asupra membrilor şi simpatizanţilor - a subliniat analistul.

Zsolt Pászkán a apreciat că pragmatismul predomină şi în relaţiile întreţinute de UDMR cu partidele româneşti. Uniunea este capabilă şi dispusă să coalizeze cu orice forţă de pe scena politică românească, cu excepţia organizaţiilor extremiste. Analistul a considerat că atât UDMR, cât şi Fidesz (partidul de guvernământ din Ungaria) a parcurs un drum lung până când relaţia lor a ajuns în punctul de echilibru relativ în care se află acum.