Asociaţia lui Dan Tanasa are de plătit 10 000 de lei cheltuieli de judecată

Külföld, 2021.04.27

Potrivit sentinţei pronunţate, luni, de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC) va trebui să plătească 10 000 de lei cheltuieli de judecată în urma pierderii procesului împotriva primarului Mihály Katona din Corund.

Sentinţa pronunţată în primă instanţă a fost publicată marţi pe portalul instanţelor din România, iar asociaţia acţionată în judecată poate face recurs în termen de 30 de zile de la anunţul oficial.

În primă fază, Asociaţia a dat în judecată primarul pentru a înlătura inscripţia Primărie, scrisă în limba maghiară (Községháza), de pe frontispiciul primăriei, iar apoi, după ce a câştigat procesul, a mai dat în judecată primarul considerând că acesta nu a pus în practică hotărârea definitivă şi a solicitat instanţei o amendă mare de penalizare pentru primar. Cu toate acestea, ADEC a pierdut procesul din urmă. Procesul intentat de primar, a cărui sentinţă a fost publicată marţi, se referă la rambursarea cheltuielilor de judecată.

ADEC a intentat trei procese împotriva primarului din Corund. Mai întâi, a solicitat înlăturarea inscripţiei bilingve "Primărie - Községháza" pictată pe frontispiciul primăriei, argumentând că primărie, din limba română, în traducere, nu corespunde în "községháza" limba maghiară, ci cu "polgármesteri hivatal", în traducere exactă. Potrivit Asociaţiei, termenul de "községháza" aduce aminte de administraţia maghiară, deci este de nedorit. Apărarea a făcut referire, pe de o parte, la dicţionar, în care "polgármesteri hivatal", şi "községháza" sunt sinonime, pe de altă parte, la faptul că la intrarea în clădirea publică există afişată şi inscripţia stas a instituţiei corespunzătoare legislaţiei româneşti.

În urma acţiunii demarate de ADEC, în septembrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus ştergerea inscripţiei pictate de pe faţada clădirii. Primarul a executat imediat hotărârea, dar, în momentul în care a primit motivaţia hotărârii, în care scria că echivalentul românesc al cuvântului "községháza" este "casa comunală", (traducerea în oglindă a cuvântului maghiar), a pictat inscripţia "Casa comunală - Községháza" pe faţada clădirii. Această inscripţie s-a aflat aproximativ jumătate de an pe faţada instituţiei.

Acest lucru a fost urmat de un al doilea proces intentat de ADEC, pornit pentru că s-ar fi omis executarea sentinţei definitive anterioare. La finalul acestei acţiuni, Curtea de Apel Târgu Mureş a stabilit că primarul din Corund trebuie să plătească o amendă egală cu 20% din salariul minim brut pe economie, adică 416 lei pentru fiecare zi, începând cu data pronunţării sentinţei neexecutate, şi o taxă de penalizare de 100 de lei pe zi, reclamantului din 2016, până la executarea obligaţiei de îndepărtare a noii inscripţii. Sentinţa de la acel moment prevedea doar formula de calcul a amenzii, astfel că ADEC a înaintat o altă acţiune pentru a stabili cuantumul exact al amenzii. Asociaţia a pierdut acest proces. În martie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş a stabilit că primarul nu mai trebuie să plătească nimic.

Acţiunea în instanţă a ADEC şi suma care ar fi urmat să fie plătită (aproximativ 456 000 de lei) au avut ecou naţional şi internaţional. Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, a considerat că pedeapsa reprezintă "răutate nemărginită", "nedreaptă şi disproporţionată" şi a spus că este menită să pună la punct liderii comunităţii maghiare. Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene (FUEN) a declarat că administraţia locală din Corund şi primarul Mihály Katona nu au comis nicio încălcare a legii, întrucât utilizarea inscripţiilor maghiare nu este interzisă de nicio lege din România, de niciun acord european sau internaţional.

Preşedintele ADEC este bloggerul Dan Tanasă, care în decembrie a obţinut un mandat de deputat în Parlamentul României în culorile Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR).
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!