Cazul Mikó - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat din nou pronunţarea sentinţei

Külföld, 2018.11.08

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat din nou pronunţarea sentinţei definitive în procesul pentru restituirea Colegiului Reformat Székely Mikó din Sfântu Gheorghe -  a comunicat marţi, agenţiei ungare de presă MTI, Stelian Bodeanu, purtătorul de cuvânt al instanţei.

Completul de judecată a amânat pronunţarea sentinţei pentru data de 22 noiembrie. Joi a fost cea de-a treia amânare a sentinţei.

Considerată una dintre cele mai prestigioase şcoli din Ţinutul Secuiesc, clădirile acestei instituţii educaţionale au fost naţionalizate în 1948 de către statul comunist român. Conform documentului de naţionalizare, imobilele au fost luate de la Biserica Reformată. În anul 2002, statul român a restituit imobilele Bisericii Reformate. Mai târziu însă, în urma unei plângeri, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a iniţiat un proces penal împotriva membrilor comisiei de retrocedare care, în noiembrie 2014, au fost condamnaţi la o pedeapsă cu închisoare cu suspendare, iar imobilele au fost naţionalizate din nou.

O nouă cerere de restituire a Bisericii a fost respinsă, în mai 2016, de comisia de restituire. În primă instanţă, în cadrul procesului de anulare a deciziei de respingere, Curtea de Apel Braşov nu a acceptat dovezile Bisericii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă în recursul înaintat de Biserică împotriva sentinţei din decembrie 2016 a Curţii de Apel Braşov.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!