Cetăţenii maghiari din afara Ungariei se pot înscrie pe listele pentru alegerile parlamentare din Ungaria până miercuri

Külföld, 2022.03.07

Cetăţenii maghiari din afara Ungariei care doresc să voteze la alegerile parlamentare din Ungaria mai pot solicita înscrierea pe listele electorale până la data de 9 martie, miercuri, ora 16, au atras atenţia liderii Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), luni, la o conferinţă de presă care a avut loc la Cluj-Napoca.

Preşedintele CNMT, László Tőkés, a încurajat o prezenţă mare la alegeri şi maximizarea numărului de voturi exprimate în favoarea celor care se dedică unităţii naţionale a maghiarilor de pretutindeni.

"Pentru noi este de o importanţă crucială ca în fruntea Ungariei să se afle oameni care poartă în suflet cauza maghiarilor de peste graniţele ţării", a declarat László Tőkés. Politicianul a amintit de rezultatul referendumului din 5 decembrie 2004, ca exemplu negativ: atunci când nu s-a votat în număr suficient de mare pentru a obliga guvernul maghiar să lanseze procesul de acordare a cetăţeniei, prin procedură simplificată şi rapidă, pentru maghiarii care locuiesc în afara graniţelor Ungariei.

Krisztina Sándor, preşedintele executiv al CNMT, a declarat că în ultima vreme, personalul de la birourile CNMT a contactat, mai ales prin telefon, zeci de mii de maghiari din Transilvania, pentru a-i ajuta pe doritori să se înregistreze pe listele electorale sau să îşi actualizeze datele. Cei care s-au înscris pe liste vor primi plicurile cu buletinele de vot prin poştă, începând cu data de 19 martie, a adăugat preşedintele executiv.

Krisztina Sándor i-a încurajat pe alegătorii din Transilvania, ca în cazul în care întâmpină dificultăţi în completarea fişei de identificare, să ceară ajutorul birourilor CNMT. A sugerat, de asemenea, ca plicurile care conţin votul prin corespondenţă să nu fie trimise prin poştă, ci să fie predate persoanelor mandatate din cadrul CNMT. Aceştia vor duce plicurile la misiunile diplomatice ale Ungariei, astfel nu va exista riscul ca votul să nu ajungă la timp în Ungaria, a mai adăugat. Preşedintele executiv a menţionat, de asemenea, că după data alegerilor, birourile CNMT se vor ocupa de consilierea cu privire la recensământul din România, iar în prezent strâng donaţii pentru Ucraina Subcarpatică.

László Tőkés a spus: este impresionant valul de solidaritate de care atât oamenii din Ungaria, cât şi cei din România dau dovadă faţă de refugiaţii de război. Ultima dată când Ungaria a fost martoră a unor astfel de oferte de ajutor a fost în 1989, în timpul Revoluţiei din România, a spus Tőkés.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!