Conflictul din Afganistan - Ungaria a evacuat 78 de persoane

Külföld hírek, 2021.08.21

Până în prezent, Ungaria a evacuat din Afganistanul ocupat de talibani, 78 de persoane, 10 familii şi le-a plasat într-un loc sigur, a declarat, sâmbătă, la briefingul guvernamental, Romulusz Ruszin-Szendi, comandantul Forţelor Armate Ungare.

Potrivit acestuia, în apropiere de Kabul a fost înfiinţată o bază operaţională, iar în primă fază, aici sunt transportate persoanele evacuate.

Romulusz Ruszin-Sendi a menţionat că operaţiunea de evacuare nu este limitată în timp şi va dura atâta timp cât este justificată.

Comandantul a declarat că, până în prezent, au fost plasaţi în siguranţă 23 de bărbaţi, 25 de femei şi 30 de copii.

Comandantul Forţelor Armate Ungare a explicat că Ungaria a înfiinţat o echipă specială de evacuare, care este pregătită să plece în 20 de ore.

În cadrul briefingului, Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, a declarat că, vineri, Guvernul a discutat despre situaţia din Afganistan stabilind, ca obiectiv principal, aducerea acasă a tuturor cetăţenilor maghiari care se mai află acolo.

Implicarea militară a aliaţilor în Afganistan a fost catalogată de către ministru ca fiind un eşec, întrucât armata locală, în ciuda resurselor semnificative cheltuite pentru instruirea acesteia, nu a putut rezista talibanilor nici măcar o zi.

Gergely Gulyás a vorbit despre faptul că, din cauza crizei, în Europa se aşteaptă un val semnificativ de migraţie. În acelaşi timp, liderii statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv cancelarul german, sunt de acord în unanimitate afirmând că nu trebuie să se mai repete valul de migraţie din 2015, iar pentru asta este nevoie de sprijinul ţărilor apropiate de Afganistan.

Acesta a mai menţionat că a fost abordată şi ideea unei cote, dar Ungaria a precizat că nu este dispusă să accepte pe nimeni, după nicio cotă impusă de UE.
(MTI)


Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!