Coronavirus - Se instituie carantină în două localităţi maghiare emblematice din judeţul Cluj

Külföld, 2020.10.23

Din cauza propagării rapide a epidemiei de coronavirus, începând de la miezul nopţii se va institui carantină pe o perioadă de două săptămâni în două localităţi maghiare emblematice din judeţul Cluj: comuna Sic, renumită pentru tradiţiile sale populare, şi comuna Săvădisla.

Decizia în acest sens a Direcţiei pentru Situaţii de Urgenţă al ministerului de interne a fost comunicată vineri de prefectul judeţului Cluj. La intrările celor două localităţi au fost instalate deja posturi de control ale poliţiei. Deocamdată poliţiştii doar îi informează pe cei care sosesc în localităţi despre noile reguli.

Conform dispoziţiilor referitoare la carantină sunt interzise spectacolele, proiecţiile de film şi evenimentele private, trebuie închise restaurantele, cârciumile şi pensiunile. Ceremoniile religioase pot fi organizate doar în aer liber, cu participarea unui număr maxim de 20 de persoane. În localităţile respective funcţiona deja învăţământul online, purtarea măştii de protecţie fiind obligatorie şi pe stradă. Restricţiile nu influenţează transportul mărfurilor, în schimb cei care tranzitează prin aceste localităţi nu au voie să oprească.

Locuitorii comunelor Sic şi Săvădisla pot părăsi localitatea doar cu un motiv întemeiat. Plecarea şi întoarcerea este permisă dacă locul de muncă sau de studiu se află în altă localitate şi dacă angajatorul sau şcoala certifică acest lucru. Localnicii pot pleca la munci agricole sau să-şi vândă produsele, să îngrijească persoane în vârstă sau bolnave, pentru îngrijiri medicale care nu suferă amânare, sau la înmormântarea membrilor familiei, însă în aceste cazuri trebuie să prezinte o declaraţie scrisă poliţiştilor postaţi la marginea comunei.

Primarul reales al comunei Sic, János Sallai a declarat agenţiei ungare de presă MTI că în localitatea cu 2459 locuitori, dintre care 95,8% sunt maghiari, numărul oficial al contagiaţilor este 25, însă se cunosc încă 5 persoane infectate. Primarul a precizat că nu se ştie cum a ajuns epidemia în sat, dar aceasta poate avea legătură cu modul de viaţă a sicanilor. Multe femei din comună fac curăţenie sau gătesc pentru familii clujene, în timp ce mulţi bărbaţi lucrează ocazional în construcţii peste tot în lume. Primarul a adăugat că epidemia are şi un impact economic asupra comunei, deoarece mulţi lucrează în "zona gri" şi nu pot prezenta o adeverinţă a angajatorului pentru a putea pleca din localitate.

Primarul ales al comunei Săvădisla, István Asztalos a anunţat pe pagina sa de socializare că mai multe persoane s-au infectat cu ocazia unui botez organizat la începutul lunii octombrie. Primele cazuri au fost diagnosticate, însă, cu peste 10 zile întârziere, astfel epidemia s-a extins. În cunoştinţa cifrelor, slujba bisericii reformate de duminica trecută a avut loc deja pe internet.

Săvădisla numără 1071 locuitori, din care 90% sunt maghiari, numărul contagiaţilor înregistraţi este 23, iar în satele aparţinătoare comunei s-au mai înregistrat 5 la Liteni, 4 la Vlaha şi 1 la Hăşdate. Carantina a fost instituită doar în Săvădisla, reşedinţa comunei.

István Asztalos a declarat agenţiei MTI că restricţiile îi afectează şi din punct de vedere material pe întreprinzătorii care administrează restaurante, pensiuni şi magazine în Săvădisla, precum şi pe muncitorii fără loc de muncă înregistrat. El a adăugat că prin comună trece un trafic de tranzit considerabil care asigură de obicei majoritatea clientelei magazinelor şi restaurantelor.

Sic şi Săvădisla sunt primele localităţi cu majoritate maghiară din Transilvania care sunt puse sub carantină din cauza epidemiei de coronavirus.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!