În zilele următoare administrării serului, rezultatele de laborator ale pacientului, parametrii săi clinici şi respiratorii s-au îmbunătăţit deja, au mai adăugat cei de la Semmelweis.
Esenţa terapiei cu plasmă este aceea a utilizării anticorpilor produşi în sângele persoanelor care s-au recuperat deja în urma acestei boli. Metoda a fost dezvoltată de un grup de cercetători coordonat de Zsombor Lacza, prorector ştiinţific al Universităţii de Educaţie Fizică, administrator al companiei OrthoSera, împreună cu Universitatea Semmelweis din Budapesta şi centrul de virologie al Universităţii de Ştiinţe din Pécs; proiectul s-a bucurat de sprijinul Ministerului Inovării şi Tehnologiei din Ungaria, se mai precizează în comunicat.
Pentru a produce cât mai mult ser şi pentru a putea ajuta cât mai mulţi pacienţi, a fost solicitat ajutorul celor care s-au recuperat în urma infecţiei cu coronavirus. Persoanele acestea trebuie să aibă între 18 şi 60 de ani, trebuie să poată face dovada vindecării prin faptul că nu prezintă deja de 4-6 săptămâni simptome ale bolii. Doritorii pot scrie la adresa
[email protected] sau pot suna la numărul 06-70-363-87-68, se arată în comunicat.
(MTI)
Véleménye van? Szóljon hozzá!