Datorită condiţiilor mai uşor de îndeplinit, tot mai mulţi studenţi din Ungaria aleg universităţile transilvănene

Külföld, 2019.02.06

Potrivit unui material publicat miercuri, pe blogul maghiar "Átlátszó Erdély" (Atlatszo.ro), la universităţile din Transilvania studiază din ce în ce mai mulţi studenţi din Ungaria. De regulă, tinerii aleg facultăţile maghiare din România datorită condiţiilor de admitere mai uşor de îndeplinit, precum şi pentru că taxele de şcolarizare sunt mai mici.

Blogul a solicitat date de interes public de la universităţile din România care au predare şi în limba maghiară, totodată a realizat interviuri cu studenţii din Ungaria care studiază la universităţile transilvănene, precum şi cu cu profesori universitari. Situaţia prezentată nu este completă însă, întrucât Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a raportat cifre procentuale, în timp ce celelalte instituţii de învăţământ superior au oferit cifre absolute.

Datele relevă că studenţii din Ungaria au început să se înscrie în număr mai mare la universităţile din Transilvania începând cu anul 2012, iar de atunci, numărul acestora creşte constant. Foarte căutate sunt specializările pentru studii de licenţă în antropologie de la UBB Cluj, unde în unele clase două treimi dintre studenţi sunt originari din Ungaria. Un număr mare de studenţi din Ungaria este prezent şi la studiile de licenţă la psihologie şi maghiară-franceză, iar la studiile de masterat foarte populară este psihologia. La cea din urmă, aproape jumătate dintre studenţi sunt din Ungaria.

De regulă, studenţii se bucură de stilul de viaţă transilvănean, nou pentru ei şi totuşi, din multe puncte de vedere, foarte cunoscut pentru ei: pot studia în limba maghiară, respectiv pot avea acces la o formare care deşi se află la un nivel de calitate similar celui din Ungaria, costă semnificativ mai puţin decât acasă. Studenţii care au fost întrebaţi au relatat că pentru a studia fără costuri, în Ungaria trebuie obţinut un punctaj foarte mare la bacalaureat, iar dacă acest lucru nu se reuşeşte, trebuie plătită o taxă de studiu. În schimb, în România se poate intra şi pe locuri gratuite, mai mult decât atât, există şanse egale şi pentru a obţine burse de studiu sau de alt tip. Iar dacă tinerii obţin doar locuri cu plată, taxele de studiu sunt semnificativ mai mici decât cele din Ungaria.

Potrivit unui profesor citat în material - care predă atât la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta (ELTE), cât şi la UBB Cluj - nu există nicio diferenţă între calitatea formării de la Budapesta şi de la Cluj-Napoca. În schimb, în timp ce la ELTE în cadrul programului de studiu psihologie la nivel de licenţă taxa de studiu costă 300.000 de forinţi (aprox. 950 de euro), la UBB Cluj acelaşi program costă echivalentul în lei a 196.000 de forinţi (aprox. 600 de euro).

Potrivit materialului, o altă instituţie populară în rândul studenţilor din Ungaria este Universitatea de Arte din Târgu Mureş. Cei mai mulţi dintre ei se înscriu la studiile de licenţă şi de masterat în actorie. La Târgu-Mureş sosesc pentru studii în primul rând tineri care acasă nu au reuşit să intre la universităţile de teatru. Studenţi din Ungaria sunt şi la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş (UMFST), aceştia au declarat însă că procesul de învăţare este deosebit de dificil. Aceştia s-au plâns în primul rând de faptul că la secţia maghiară a universităţii, doar teoria este predată în limba maghiară, iar pregătirea practică are loc în limba română.

Potrivit materialului de pe blog, la Universitatea Sapientia, susţinută de statul ungar, numărul studenţilor din Ungaria este nesemnificativ.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!