Episcop reformat: prin anchetarea penală a episcopilor, statul român transmite mesajul de a se renunţa la cererile de restituire

Külföld, 2021.10.23

Potrivit declaraţiei episcopului Eparhiei Reformate din Ardeal, Béla Kató, publicată vineri seara, pe portalul Maszol.ro, prin anchetarea penală a celor doi episcopi reformaţi, statul român vrea să transmită Bisericilor mesajul ca acestea să renunţe la revendicarea imobilelor naţionalizate.

Portalul a vorbit cu episcopul după ce săptămâna aceasta, ancheta penală cu privire la cererea de restituire a Colegiului Reformat Wesselényi din Zalău a continuat cu audierea martorilor. Anterior, procurorii l-au citat pe episcopul Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, István Csűry, şi pe episcopul Eparhiei Reformate din Ardeal, Béla Kató, în calitate de suspecţi.

Potrivit episcopului Béla Kató, Colegiul Reformat Wesselényi din Zalău a fost revendicat de către Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, însă documentele care fac dovada dreptului de proprietate asupra imobilului sunt păstrate în arhivele Eparhiei Reformate din Ardeal, iar în timpul procesului de retrocedare, instanţa a solicitat aceste documente.

"Arhivistul nostru a realizat copii a patru documente, iar eu, în calitate de şef al instituţiei, le-am certificat autenticitatea prin semnătura mea. Acestea sunt, de fapt, procesele-verbale de inventariere întocmite la momentul naţionalizării", a detaliat Béla Kató. Pe 16 august, procurorul i-a spus episcopului că este suspectat că a falsificat documente.

"După ce în cazul Mikó (cazul retrocedării, apoi renaţionalizării Liceului Székely Mikó din Sfântu Gheorghe) am fost numit mincinos şi hoţ, acum ne spun că suntem fraudatori şi falsificatori. Cum aş fi putut falsifica documente de arhivă? Am frecat hârtia ore întregi pentru a o îngălbeni, ca să pară veche?", a spus Béla Kató.

Potrivit episcopului, săptămâna aceasta a fost audiată şi Andrea Bogdan, consilier juridic al Bisericii Luterane, care în calitatea sa de traducător autorizat a efectuat traducerea în limba română a documentelor care fac dovada dreptului de proprietate.

Béla Kató şi-a exprimat convingerea că până şi procurorii ştiu că acuzaţiile sunt nefondate. A amintit că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a retrimis în primă instanţă procesul cu privire la revendicarea Colegiului Reformat Wesselényi din Zalău, spre reluarea dezbaterilor, dar pentru că între timp a fost iniţiată o anchetă penală cu privire la restituirea imobilului, procesul de restituire poate fi suspendat, potrivit legii.

"Ancheta penală se poate întinde, chiar şi doi-trei ani, iar în acest răstimp noi nu putem nici să renovăm clădirea. Aceasta este cea mai simplă metodă de a opri restituirea. Nu ştiu dacă aşa este, mă gândesc doar", a spus Béla Kató. El a mai spus că după cazul Mikó nu mai poate spune că nimic rău nu se poate întâmpla. A menţionat şi faptul că fostul consilier juridic al Eparhiei Reformate din Ardeal şi-a dat demisia temându-se pentru libertatea sa, după ce predecesorul său, Tamás Marosán a fost condamnat în dosarul Mikó, deşi era nevinovat. În opinia sa, mesajul care se doreşte a fi transmis prin aceste acţiuni este acela că "oricine ajută bisericile maghiare să li se restituie proprietăţile, va avea probleme".

Béla Kató a mai menţionat că în ultimii ani, Bisericii Reformate nu i s-a restituit nicio proprietate semnificativă. Comisia Specială de Retrocedare a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România "produce pe bandă rulantă decizii de respingere", argumentând de cele mai multe ori, că denumirea din documentele funciare ale imobilului nu este aceeaşi cu cea a instituţiei care solicită retrocedarea imobilului - adică Biserica Reformată.
Episcopul a explicat că pe vremuri, practica a fost aceea că în cărţile funciare, la proprietar nu era trecută Biserica Reformată, ci se menţiona faptul că imobilul era, de exemplu, locuinţa cantorului. Biserica încearcă să îşi dovedească dreptatea în instanţe, însă acestea refuză retrocedările prin argumente similare cu cele ale comisiei speciale.

Episcopul a menţionat că după anexarea Transilvaniei, şcolile bisericeşti au trebuit să funcţioneze ca şcoli private, iar în 1925, legea românească a învăţământului privat prevedea că în cazul în care şcolile private nu deţineau personalitate juridică separată de cea a fondatorului, acestea trebuie reînregistrate după personalitatea juridică a fondatorului. Episcopul şi-a exprimat regretul cu privire la faptul că instanţele din România nu mai ţin cont nici de legile anterioare ale statului român.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!