Instanţa a anulat decizia prin care Consiliul Local Dărmăneşti a inclus cimitirul militar din Valea Uzului în domeniul său public

Külföld, 2021.05.26

Printr-o sentinţa pronunţată miercuri, Tribunalul Bacău a anulat decizia din martie 2019, prin care Consiliul Local din Dărmăneşti a inclus terenul pe care se află cimitirul militar din Valea Uzului, în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul său public.

Minuta sentinţei a fost publicat pe portalul instanţelor de judecată din România. Sentinţa din prima instanţă nu este definitivă şi poate fi atacată prin recurs, în termen de 15 zile de la data comunicării.

Instanţa a dezbătut procesul comasat iniţiat de către comuna Sânmartin şi prefectul judeţului Bacău. La finalul acestuia, a acceptat cererea Consiliului Judeţean Harghita şi a Serviciul de Asistenţă Juridică în Domeniul Minorităţilor "Mikó Imre" de a interveni în proces, însă a respins cererea similară a UAT Dărmăneşti.

Sándor Birtalan, primarul din Sânmartin, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI, că fostul primar al comunei a iniţiat procesul ştiind că Sânmartinul are dreptate.

"Noi am ştiut mereu că adevărul şi legea sunt de partea noastră. Ne bucurăm să vedem că acest lucru a fost confirmat şi de către tribunal", a spus edilul. A mai adăugat că cimitirul militar reprezintă proprietatea publică a comunei Sânmartin şi că a fost, întotdeauna, îngrijit de cei din această aşezare. Primarul şi-a exprimat, totodată, speranţa că acum, după sentinţa judecătorească, acest fapt va fi acceptat şi de către Dărmăneşti.

Primăria Dărmăneşti a intentat, la rândul său, un proces împotriva comunei Sânmartin, solicitând anularea hotărârii de consiliu local prin care cimitirul militar din Valea Uzului a fost trecut în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul său public. În luna octombrie a anului trecut, aşezarea din judeţul Bacău a pierdut definitiv acest proces.

În martie 2019, Primăria Dărmăneşti a declarat cimitirul militar din Valea Uzului, proprietatea sa publică, iar în luna aprilie a amenajat o parcelă românească în cimitirul militar din localitatea depopulată aflată la limita dintre judeţele Harghita şi Bacău. Înainte de asta, cimitirul a fost îngrijit de comuna Sânmartin, iar comunitatea maghiară îl considera un cimitir militar maghiar.

În data de 6 iunie 2019, de Ziua Eroilor, mii de români care au venit la o comemorare au intrat cu forţa în cimitir, pentru a participa la inaugurarea, printr-o slujbă religioasă, a solei româneşti, şi monumentului, după ce secuii au încercat să împiedice ocuparea cimitirului, formând un lanţ uman în jurul acestuia.

La o săptămână după aceste violenţe, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE) a clarificat faptul că cei 149 de militari ai căror nume au fost citite cu voce tare ca parte a ceremoniei de după ocuparea cu forţa a cimitirului nu se odihnesc, de fapt, în cimitirul de la Valea Uzului.

Naţionaliştii care au ocupat atunci cimitirul - dintre care mulţi au fost aleşi, între timp, deputaţi şi senatori în culorile partidului AUR - au organizat mai multe depuneri de coroane în cimitir, în cinstea acelor militari români ale căror rămăşiţe, potrivit poziţiei oficiale româneşti, nu se află acolo.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!