La Băile Tuşnad a fost depusă piatra de temelie a unei noi grădiniţe construite cu sprijinul statului ungar

Külföld, 2022.11.25

Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politicile naţionale ale Ungariei, a depus vineri după-amiază, la Băile Tuşnad, piatra de temelie a unei noi grădiniţe care va fi construită cu sprijinul statului ungar.

Înainte de eveniment, politicianul maghiar a oferit o declaraţie prin telefon pentru agenţia ungară de presă MTI şi menţiona că reprezentanţii statului maghiar au declarat, anterior, că în actuala situaţie economică dificilă nu vor mai fi demarate noi investiţii în Transilvania, însă aceasta nu este o investiţie nouă, întrucât fondurile destinate construcţiei grădiniţei sunt unele care au fost deja alocate Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România (UCDMR). Uniunea a achiziţionat un teren, s-a ocupat de proiectul clădirii şi a obţinut autorizaţiile necesare ridicării acesteia. Astfel, statul maghiar nu trebuie să aloce alte resurse pentru construcţia grădiniţei din Băile Tuşnad.

Secretarul de stat a remarcat că din moment ce acest oraş găzduieşte în fiecare an Universitatea de Vară de la Tuşnad ("Tusványos") şi a devenit un loc important din punctul de vedere al politicilor naţionale ungare, statul maghiar trebuie să sprijine dezvoltarea aşezării şi în alte domenii.

"Rezultatele din perioada trecută demonstrează că împreună putem atinge toate obiectivele pe care ni le-am propus. "Nu trebuie să fim nesiguri, nu trebuie să ne speriem atunci când apar dificultăţi, pentru că dificultăţi au existat întotdeauna", a spus politicianul.

Botond Burus Siklódi, preşedintele UCDMR, a declarat pentru MTI, că se speră că în următorul an şcolar copiii vor putea beneficia deja de noua grădiniţă. Depunerea pietrei de temelie reprezintă doar un moment festiv, întrucât lucrările de construire au început deja.

Preşedintele UCDMR a relatat că în Băile Tuşnad a fost achiziţionat un teren de 2158 de metri pătraţi, pe care va fi construită o grădiniţă modernă, cu o suprafaţă utilă de 335 de metri pătraţi, în care vor putea funcţiona trei grupe cu program prelungit. Valoarea investiţiei se ridică la 350 de milioane de forinţi (855 000 de euro). Întrebat dacă vor reuşi să finalizeze construirea clădirii din suma alocată anterior, chiar şi în condiţiile unei inflaţii crescute, Siklódi a declarat că potrivit calculelor actuale, banii nu vor mai fi suficienţi şi pentru mobilier şi amenajările exterioare, însă municipalitatea s-a angajat ca în cazul în care nu vor reuşi să găsească o sursă suplimentară, se va alătura proiectului.

Vineri a fost inaugurată şi clădirea comună renovată a grădiniţei şi şcolii primare din Iacobeni, judeţul Harghita. UCDMR a fost partener al statului ungar şi în acest proiect. Aproximativ 84% din costurile lucrărilor de renovare, în valoare de 92 milioane de forinţi (225 000 de euro), au fost asigurate de statul maghiar, iar restul de către municipalitate.

După inaugurare, secretarul de stat ungar a declarat pentru MTI, că edificiul recent renovat a fost construit în urmă cu 110 ani, cu sprijinul statului maghiar. La acea vreme, guvernul maghiar a considerat că trebuie făcut tot posibilul pentru ca zona respectivă, izolată de împrejurimile sale, să pornească pe calea dezvoltării.

"Şi astăzi trebuie să facem totul pentru ca oamenii care locuiesc aici să se poată bucura de o calitate a vieţii similară cu cea din orice alt colţ al Bazinului Carpatic", a declarat Árpád János Potápi, pentru MTI.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!