Loránt Vincze a fost reales în funcţia de preşedinte al FUEN

Külföld, 2022.10.01

Loránt Vincze a fost reales, sâmbătă, în fruntea Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene (FUEN), în cadrul Adunării generale de la Berlin a organizaţiei umbrelă, se arată într-un comunicat remis agenţiei ungare de presă MTI de către UDMR, cea care l-a nominalizat pe politician.

Loránt Vincze va conduce pentru încă trei ani de zile organizaţia umbrelă europeană pentru minorităţi, care are în componenţă peste 100 de organizaţii ale minorităţilor. Vincze a fost singura persoană care a candidat pentru această funcţie.

"Obiectivul meu în cel de-al treilea şi ultimul mandat este de a conduce FUEN împreună cu Prezidiul astfel încât să-i asigurăm, pe termen lung, stabilitatea financiară şi instituţională, deoarece acesta este cel mai eficient mod de a reprezenta interesele minorităţilor naţionale şi lingvistice autohtone", a declarat preşedintele.

Loránt Vincze a fost vicepreşedinte în perioada 2013-2016, iar din anul 2016 este preşedintele FUEN. Din anul 2019 este europarlamentar din partea UDMR.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!