Memoria primei victime a revoltei populare de la Timişoara, din 1989, cinstită la 30 de ani de la înmormântare

Külföld, 2019.09.18

La 30 de ani de la înmormântare, la Timişoara a fost cinstită, miercuri, memoria lui Ernő Újvárossy, considerată a fi prima victimă a revoltei populare de la Timişoara, din 1989. Evenimentul a avut loc la Biserica Reformată Timişoara-Cetate, în sala care îi poartă numele.

Fostul preot reformat de Timişoara, László Tőkés, a citat din cuvintele rostite în urmă cu 30 de ani, în cimitir, potrivit cărora: ucigaşii lui Ernő Újvárossy se află printre noi. În opinia sa, moartea lui Ernő Újvárossy nu numai că nu a intimidat enoriaşii reformaţi aparţinând Bisericii Reformate Timişoara-Cetate, ci chiar i-a întărit, iar rezistenţa lor a dus, mai târziu, prăbuşirea dictaturii lui Ceauşescu.

"În iubire nu există frică. Iubirea adevărată alungă frica. Iubirea faţă de biserica noastră a învins frica din noi. (...) Enoriaşii de la Timişoara nu numai că nu s-au speriat, nu s-au retras, nu s-au împrăştiat, ci au devenit mai puternici - chiar şi în mijlocul tragediei înmormântării. Acesta este un exemplu excelent pentru iubirea care se adună şi se consolidează în sânul unei comunităţi", a spus László Tőkés.

L-a prezentat pe Ernő Újvárossy drept un om care, în calitate de inginer constructor, a lucrat pe o mulţime de şantiere din România, iar odată întors la Timişoara, a regăsit drumul către biserica reformată, care se pregătea, atunci, de renovarea clădirii bisericii. Inginerul s-a aflat, însă, nu doar în fruntea lucrărilor de la biserică, ci s-a implicat puternic şi în lupta pentru apărarea drepturilor, astfel că a atras furia dictaturii comuniste.

Fostul preot a adăugat: circumstanţele morţii lui Ernő Újvárossy nu sunt cunoscute nici astăzi, iar pe măsură ce trece timpul, şansele de a afla ce i s-a întâmplat, se diminuează. În opinia sa, autorităţile de atunci "l-au dat la o parte din cale" - fie în mod direct, fie în mod indirect; fie l-au omorât, fie a murit ca urmare a torturii la care a fost supus.

László Tőkés a declarat că este convins că Ernő Újvárossy nu şi-a luat viaţa în mod voluntar. Autorităţile comuniste au predat trupul său într-un sicriu sigilat, iar membrii familiei acestuia l-au putut vedea doar pentru o clipă.

Zoltán Balaton, care a fost prieten cu Újvárossy, a spus: acesta s-a făcut vinovat de faptul că l-a sprijinit pe László Tőkés şi s-a observat că nu poate fi şantajat. A reamintit că moartea lui Ernő Újvárossy a avut loc într-o perioadă în care Securitatea încerca să-l izoleze pe László Tőkés de susţinătorii săi. Cei apropiaţi lui au fost mutaţi de la locurile lor de muncă, în alte oraşe, sau au fost intimidaţi pentru a fi îndepărtaţi de preot. Nicio metodă nu a funcţionat cu Újvárossy, aşa că s-a încercat o acţiune mai hotărâtă.

Comemorarea de miercuri s-a încheiat cu depuneri de coroane la mormântul lui Ernő Újvárossy.

Unul dintre cei mai apropiaţi colegi ai lui László Tőkés a murit în septembrie 1989, în circumstanţe neelucidate. La trei zile de la data dispariţiei, trupul acestuia a fost descoperit în Pădurea Verde din Timişoara. Miliţia nu a transportat cadavrul nici la o zi după ce a fost anunţată, iar mai apoi a predat trupul său către familie, într-un sicriu sigilat. Înainte de dispariţia sa, Ernő Újvárossy s-a plâns la László Tőkés de faptul că a primit ameninţări din partea Securităţii.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!