Ministrul ungar de externe: Am luptat mult ca toţi maghiarii să poată participa la deciziile despre viitorul nostru comun

Külföld, 2022.03.18

În aprilie vor avea loc alegeri parlamentare extrem de importante în Ungaria, la care va trebui decis nu doar cu privire la viitorul social sau economic, ci şi în privinţa chestiunii pace şi securitate versus război, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri, în localitatea Máriapócs din Ungaria.

Şeful diplomaţiei ungare a participat la inaugurarea Memorialului Unităţii Naţionale de la Máriapócs, ocazie cu care a fost semnat şi acordul de înfrăţire dintre Máriapócs şi oraşul Miercurea Ciuc.

Péter Szijjártó a relatat că, zilele trecute, în Transilvania a început expedierea celor peste 300 000 de plicuri pentru votul prin corespondenţă. "În plus, începând de mâine, la cele trei reprezentanţe consulare din România - la Bucureşti, Miercurea Ciuc şi Cluj-Napoca - îi aşteptăm pe maghiarii care vor să lase acolo plicurile cu voturi, lucru pe care îl pot face până la data de 2 aprilie, zilnic între orele 6 şi 22, respectiv în ziua de 3 aprilie, până la ora 19", a adăugat ministrul.

Szijjártó a mulţumit, de asemenea, Guvernului României pentru ajutorul oferit în buna desfăşurare a votului. Ministrul a adăugat că pe lângă cele 12 puncte de trecere a frontierei deschise în mod permanent, în data de 3 aprilie vor fi deschise încă 10 puncte de trecere a frontierei care duminică sunt, în mod normal, închise.

În discursul pe care l-a susţinut în cadrul evenimentului, Hunor Kelemen, viceprim-ministrul României, a subliniat importanţa întăririi coeziunii transfrontaliere. Politicianul a adăugat că o naţiune nu poate fi unită decât atunci când fiecare membru al acesteia poate să îşi desfăşoare activitatea cu conştiinţa curată.

Acesta a subliniat, totodată, că în ultimii 12 ani, în politicile naţionale ale Ungariei a avut loc o schimbare de paradigmă şi au fost luate multe decizii care au întărit această coeziune.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!