Moştenitorii lui Kemény János au câştigat în instanţă, pentru a doua oară, o pădure de la statul român

Külföld, 2020.07.28

Moştenitorii contelui Kemény János au câştigat în instanţă, pentru a doua oară, o parte din dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră de la statul român. După cinci amânări, Tribunalul Judeţean Prahova, în hotărârea irevocabilă de marţi, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 57 hectare.

Tribunalul s-a pronunţat asupra restituirii prin modificarea hotărârii în primă instanţă, nefavorabilă familiei. Minuta sentinţei a fost publicată pe portalul instanţelor din România. Completul de judecată a luat o decizie majoritară, unul dintre judecători exprimând opinie separată. Tribunalul a obligat pârâtele Comisia locală de fond funciar Ideciu de Jos şi Direcţia Silvică Mureş la punerea în posesie a reclamanţilor şi a respins cererea având ca obiect obligarea Pârâtei Direcţia Silvică Mureş la plata profitului nerealizat ca prematur formulată. Respinge cererea având ca obiect plata daunelor cominatorii ca neîntemeiată. Obligă intimaţii revizuienţi, în solidar, la plata sumei de peste 10 000 de lei, cheltuieli de judecată.

Instanţa a dispus anterior, printr-o hotărâre definitivă, moştenitorilor lui Kemény János, dreptul de proprietate asupra pădurii care face obiectul procesului actual. Cu toate acestea, Comisia judeţeană Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a obţinut revizuirea sentinţei. Aceasta a solicitat revizuirea hotărârii dreptului de proprietate invocând că a intrat în posesia unor documente noi, anterior inaccesibile, sugerând că pădurea nu a devenit proprietatea statului român în timpul naţionalizării comuniste din 1948, ci anterior s-a aflat sub autoritatea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (CASBI).

Géza Nagy-Kemény, nepotul baronului Kemény János, după pronunţarea hotărârii, a declarat agenţiei ungare de presă MTI că a ştiut întotdeauna că dreptatea este de partea lor, dar a fost nesigur până în ultima clipă că acest adevăr va fi recunoscut şi de instanţele române. Acesta a mai adăugat că prezenta hotărâre confirmă faptul că nu a fost justificată considerarea lui Kemény János ca duşman al statului român în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi după unirea Transilvaniei de Nord cu România. Potrivit nepotului, hotărârea pronunţată acum reconfirmă şi situaţia juridică a celorlalte bunuri redobândite. Acesta a mai explicat că, în timpul procesului, au încercat să demonstreze că bunicul său a fost un om curat, iar acest lucru a fost recunoscut şi de administraţia românească de după 1944. Chiar şi în corespondenţa purtată cu prim-ministrul comunist, Petru Groza, se adresau unul celuilalt cu termenul "dragă prieten".

Anterior, moştenitorii lui Kemény János au redobândit prin instanţă castelul din Brâncoveneşti, precum şi 3 000 de hectare de pădure, proprietatea familiei. După procesele câştigate definitiv, urmaşii familiei Kemény au putut intra, în septembrie 2014, în posesia castelului din Brâncoveneşti, însă redobândirea efectivă a majorităţii proprietăţilor forestiere nu a mai avut loc.

Născut în Pittsburgh, SUA, baronul Kemény János a moştenit castelul şi moşia de la Brâncoveneşti de la unchiul său. Între cele două războaie mondiale, acesta a pus neaşteptata moştenire în slujba culturii. Întâlnirile scriitorilor grupului Helikon au avut loc în castelul din Brâncoveneşti, în timpul cărora János Kemény i-a aşezat la aceeaşi masă pe scriitorii transilvăneni care aveau viziuni diferite asupra lumii sau care reprezentau diferite orientări estetice. Kemény János şi soţia sa au sprijinit scriitorii, teatrele şi editurile de carte din Transilvania, în calitate de mecena.

Proprietatea lui János Kemény a fost confiscată de puterea comunistă, contele a fost plasat într-un apartament cu condiţii minime şi a lucrat la prepararea varului. Mecena culturii transilvănene a murit în sărăcie în 1971, la Târgu Mureş.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!