În cadrul congresului UDMR a fost adoptat un plan de acţiune

Külföld, 2021.09.17

În cadrul congresului său care a avut loc la Sângeorgiu de Pădure, în judeţul Mureş, UDMR a adoptat un plan de acţiune cu privire la perioada 2021-2024.

Potrivit preşedintelui UDMR Hunor Kelemen, documentul îşi propune să fie un bilanţ al celor mai importante sarcini guvernamentale şi încearcă să stabilească direcţia care trebuie urmărită în următorii ani. În cadrul conferinţei de presă care a avut loc în timpul congresului, politicianul a declarat că în centrul documentului se află familiile.

Întrebat de agenţia ungară de presă MTI, acesta a explicat că în primăvară, UDMR s-a angajat în faţa partenerilor săi de coaliţie ca până la sfârşitul anului să dezvolte un pachet de legi care să ofere o nouă viziune a politicilor familiale din România. De la începutul verii, un grup de lucru a lucrat la noul sistem de politici familiale, propunerile urmând să fie prezentate în toamnă partenerilor de coaliţie. Hunor Kelemen a adăugat că uniunea ar face ca şi politicile de dezvoltare să fie unele care să poată îmbunătăţi calitatea vieţii pentru fiecare familie. Obiectivele au o puternică bază de politici naţionale, a punctat preşedintele UDMR. Propunerile au fost formulate "în interesul comunităţii maghiare, dar pentru întreaga societate".

Hunor Kelemen a specificat că în România se nasc puţini copii, iar migraţia forţei de muncă provoacă, de asemenea, un deficit demografic. "Familiile tinere trebuie încurajate să rămână acasă şi să aibă copii", a adăugat.

Despre criza din cadrul coaliţiei, preşedintele UDMR a spus că este încrezător că, după 5 octombrie, atunci când se vor încheia congresele partenerilor de coaliţie, coaliţia tripartită va putea fi formată din nou. A mai adăugat că este posibilă şi o guvernare minoritară, însă cei trei ani care au mai rămas din acest ciclu guvernamental înseamnă o perioadă mult prea lungă, iar în acest răstimp, Guvernul României ar fi prea vulnerabil.

Potrivit lui Hunor Kelemen, UDMR a aplicat acelaşi standard tuturor partenerilor atunci când a încercat să facă pace între părţi, şi nu a reprezentat interesele şefului guvernului. Cu toate acestea, preşedintele UDMR a adăugat că "Guvernul României are un prim-ministru, iar acesta este Florin Cîţu. Atâta timp cât eşti la guvernare, trebuie să ajungi la un consens. Dacă nu poţi face asta, pleci". Întrebat de presă, Kelemen a vorbit, de asemenea, despre faptul că absenţa liderilor USR PLUS nu reprezintă vreun mesaj; Dan Barna, co-preşedintele partidului l-a sunat înainte de congres.

Preşedintele uniunii a subliniat, de asemenea, că în următoare 1-2 săptămâni, Guvernul României ar trebui să ia măsuri pentru a se asigura că în urma creşterii preţurilor la energie, familiile şi companiile nu vor fi afectate prea mult.

Este posibilă şi o îngheţare temporară a preţurilor, aşa cum au făcut Spania, Italia pregătindu-se să facă acelaşi lucru. În opinia sa, din profiturile companiilor de stat pot fi acordate ajutoare pentru companiile care se află în dificultate, iar prin impozitarea extraprofiturilor ale companiilor private pot fi obţinute resurse suplimentare pentru un eventual program de ajutor.

Preşedintele UDMR a menţionat, de asemenea, că ar face obligatorie vaccinarea împotriva coronavirusului al personalului medical, aşa cum s-a făcut în mai multe ţări europene.

Întrebat de MTI, Hunor Kelemen a relatat că până la sfârşitul toamnei, UDMR va elabora proiectul Legii minorităţilor, care a fost prevăzută şi de Constituţia României, dar care până acum nu a fost adoptată.

După ce dezbaterea internă va lua sfârşit, proiectul va fi discutat cu partenerii cu care în 2018 a fost semnat un acord tripartit: Partidul Civic Maghiar (PCM) şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), apoi vor fi demarate consultări şi cu grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi cu partenerii de coaliţie.

Cel de-al 15-lea congres al UDMR s-a încheiat cu modificarea statutului.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!