Noul program şi integrarea romilor maghiari în România, printre subiectele viitorului congres UDMR

Külföld, 2023.04.21

Potrivit deciziei de vineri a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), pe ordinea de zi a congresului UDMR care va avea loc săptămâna viitoare se vor afla subiecte ca programul de partid valabil până în 2030, respectiv documentele de lucru care vizează integrarea romilor maghiari în România.

Vineri, membrii CRU s-au întrunit la Cluj-Napoca pentru a pregăti cel de-al 16-lea congres al UDMR, care va avea loc săptămâna viitoare, la Timişoara, şi în cadrul căruia urmează să aibă loc şi alegeri.

În briefing-ul său politic, preşedintele UDMR Hunor Kelemen a calificat drept un succes consultarea guvernamentală care se desfăşoară de o lună şi jumătate, şi care în opinia sa ar trebui continuată şi în viitor, într-o formă sau alta. Experienţa din perioada trecută arată că oamenii sunt interesaţi de ceea ce fac politicienii UDMR la Bucureşti, a declarat acesta.

Urmează o perioadă plină de provocări, când obiectivul principal este obţinerea aprobării legii educaţiei, fără ca Parlamentul României să renunţe la conţinutul acesteia, a subliniat politicianul maghiar. Au sosit sute de propuneri pentru acest proiect de lege, motiv pentru care Hunor Kelemen consideră că cel mai oportun ar fi ca Guvernul României să îl aprobe prin asumarea răspunderii. În privinţa proiectului de lege nu sunt de acord nici cei din domeniu, aşadar este posibil ca în cazul unei dezbateri parlamentare, în urma numeroaselor amendamente "rezultatul final să nu mai fie unul coerent", a declarat politicianul maghiar. Legea ar trebui să uşureze treaba elevilor, totodată conţine şi clauze importante cu privire la educaţia în limba maghiară, a mai spus preşedintele UDMR.

Hunor Kelemen a amintit că în luna mai trebuie să aibă loc şi schimbarea premierului. Politicianul a subliniat că UDMR nu este părtaşă la acest proces, un acord în acest sens a fost încheiat de cele două partide la guvernare, PNL şi PSD. În opinia preşedintelui UDMR, dacă acestea chiar vor dori să execute schimbarea, acest lucru este posibil.

Despre munca de la guvern, Hunor Kelemen a spus că prezenţa UDMR cântăreşte mai mult decât procentul de 6% al maghiarilor pe care îi reprezintă. În acelaşi timp, "nu este un mesaj bun" că expertul recomandat de uniune a fost înlăturat din funcţia de vicepreşedinte al ANRE, deşi a existat o înţelegere verbală contrară, a spus preşedintele UDMR.

În ceea ce priveşte anul electoral 2024, Hunor Kelemen a spus: UDMR consideră că cea mai bună soluţie pentru ca munca să nu se oprească ar fi organizarea de alegeri anticipate, însă dacă nu există un consens în această privinţă, nu va insista. Combinarea alegerilor ridică o problemă juridică şi constituţională, deoarece nu există o stare de urgenţă care să o justifice, aşa cum a fost cazul în timpul epidemiei, a spus politicianul maghiar.

La şedinţa CRU, două documente de lucru au fost considerate a fi potrivite pentru a fi discutate în cadrul congresului de săptămâna viitoare, care va avea loc la Timişoara. Noul program al uniunii, intitulat "Decada transformaţională 2023-2030", are ca obiectiv o actualizare a programului existent. În cadrul prezentării sale, vicepreşedintele executiv István Székely a spus că cele două programe se completează; cel iniţial viza autonomia, cel nou consideră că de actualitate este noua lege a minorităţilor. Programul are trei piloni - rezultatele recensământului, rolul de la guvernare şi alegerile din 2024 - şi a fost dezvoltat cu participarea mai multor grupuri de lucru, a relatat István Székely.

Titlul celuilalt document de lucru acceptat este "Poziţie cu privire la participarea socială egală a romilor maghiari" şi este un program care se lasă aşteptat de 30 de ani, a declarat secretarul de stat Péter Makkai din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Acesta a amintit că potrivit datelor preliminare ale recensământului, în România trăiesc peste 100 000 de romi maghiari, iar aceştia reprezintă, la rândul lor, factori constitutivi ai naţiunii, aşadar UDMR trebuie să se angajeze la rezolvarea situaţiei acestora. Potrivit secretarului de stat, perioada actuală este deosebit de potrivită pentru acest lucru, întrucât acum urmează să fie implementată şi strategia de integrare a romilor din România. UDMR doreşte ca documentul să reprezinte baza unei strategii, al cărei scop este acela ca în viitor "comunitatea de romi maghiari să participe în mod egal la construirea societăţii maghiare din România", a afirmat Péter Makkai.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!