O expoziţie care prezintă comorile Principatului Transilvaniei va fi deschisă la Muzeul Secuiesc al Ciucului din Miercurea Ciuc

Külföld, 2024.04.16

O expoziţie temporară intitulată "Aurul principilor - Reprezentarea suveranilor în Transilvania" va fi deschisă marţi la Muzeul Secuiesc al Ciucului din Miercurea Ciuc, a transmis Muzeul Naţional Maghiar (MNM), luni, către agenţia ungară de presă MTI.

Expoziţia este rezultatul unei cooperări dintre Muzeul Secuiesc al Ciucului din Miercurea Ciuc, Muzeul Naţional Maghiar (MNM) din Ungaria, Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta, Muzeul Banilor şi Centrul de Vizitare din Ungaria, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca şi Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, se precizează în comunicat. Potrivit acestuia, curatorii expoziţiei au abordat subiectul printr-un concept unic: prin intermediul reprezentărilor de pe bani. Pe lângă sutele de monede, expoziţia prezintă, de asemenea, obiectele care se regăsesc inclusiv pe portretele de pe monede ale principilor.

Comunicatul aminteşte că la mijlocul secolului al XVI-lea, dintr-o bucată a Ungariei rupte în trei, pe harta Europei a apărut un nou stat, Principatul Transilvaniei, iar pe paleta de putere, un nou conducător. Statul şi conducătorul său - principele - au arătat bogăţia şi puterea politică a ţării prin mijloacele de reprezentare.

"Expoziţia pune în evidenţă moneda în sine, adică acel obiect prin intermediul căruia imaginea domnitorului a ajuns la cei mai mulţi oameni ai epocii, şi prezintă, de asemenea, câteva piese unice care au aparţinut acestuia: obiecte din aur, arme decorative, piese îmbrăcăminte, accesorii. Prin intermediul acestor comori, expoziţia ilustrează moda epocii, stilurile de reprezentare ale principilor şi faptul că Principatul Transilvaniei a fost o ţară cu o economie importantă în secolul al XVI-lea şi al XVII-lea", scrie comunicatul, citându-l pe arheologul şi numismatul Csaba Tóth, unul dintre curatorii expoziţiei.

Potrivit comunicatului, expoziţia poate fi considerată o iniţiativă inedită, întrucât prezintă cultura materială a aristocraţiei Principatului Transilvaniei de-a lungul unei tematici interesante, până acum pe nedrept neglijate.

Expoziţia despre istoria Transilvaniei prezintă nevoile de reprezentare ale epocii prin intermediul unor comori pe care publicul nu le-a mai putut vedea până acum în această selecţie, în muzeele transilvănene. Experienţa vizitatorului este sporită de faptul că materialul expoziţional este prezentat în Castelul Mikó, care anul acesta împlineşte 400 de ani şi care a fost construit de Ferenc Mikó, unul dintre cei mai importanţi politicieni şi diplomaţi transilvăneni ai epocii, mai scrie în comunicat.

Potrivit informaţiilor, până în 15 iulie, expoziţia va fi deschisă publicului la Muzeul Secuiesc al Ciucului din Miercurea Ciuc, iar apoi poate fi vizitată în Palatul Culturii din Târgu Mureş.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!