O lege confirmă că şi învăţătorii pot preda limba română în clasele primare la şcolile minorităţilor naţionale

Külföld, 2019.01.07

Preşedintele României, Klaus Iohannis a promulgat luni legea în baza căreia învăţătorii care predau limba română în clasele primare la şcolile minorităţilor naţionale, nu au nevoie de diplomă universitară.

Legea adoptată la 10 decembrie în Senatul României confirmă ordonanţa de urgenţă din septembrie a guvernului şi marchează sfârşitul scandalului cauzat de măsurile luate în august de fostul ministru al educaţiei, Valentin Popa. Cu doar câteva săptămâni înainte de începerea anului şcolar, Popa a retras de la învăţătorii minorităţilor naţionale dreptul de a preda limba şi literatura română, sarcină pe care a încredinţat-o unor profesori de specialitate - fără a solicita în acest sens opinia reprezentanţilor minorităţilor naţionale sau a secretarului de stat responsabil pentru învăţământul în limbile minorităţilor.

Măsura a declanşat indignare în rândul minorităţilor. Ulterior, UDMR a reuşit să obţină revocarea ordinului care afecta puternic învăţătorii maghiari. Valentin Popa a demisionat, întrucât nu a fost de acord cu abrogarea ordinului, dar nu dorea să pună în pericol stabilitatea guvernului prin propriile probleme "de conştiinţă".

Ordonanţa de urgenţă a pus capăt, deja la începutul lunii septembrie, haosului creat în primele săptămâni ale noului an şcolar, astfel că încă de atunci învăţătorii au continuat să predea limba română.

Potrivit Constituţiei României, în cazurile de urgenţă, guvernul poate interveni prin intermediul unor ordonanţe de urgenţă cu efect imediat, însă acestea vor fi ulterior discutate şi ratificate şi de către Parlament, care le poate confirma, modifica sau respinge. Prin urmare, pentru a contracara o măsură care, în opinia sa, ar fi însemnat un pas înapoi în domeniul educaţiei minorităţilor, UDMR a trebuit să obţină în legislativ şi sprijinul coaliţiei guvernamentale.

De data aceasta, şeful statului nu a retrimis parlamentului şi nu a depus nici o sesizare de neconstituţionalitate, care ar fi împiedicat intrarea în vigoare a legii, aşa cum a făcut-o în cazul altor proiecte care ar fi fost importante pentru minorităţi.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!