La inaugurarea creşei şi grădiniţei romano-catolice "Angyalkert"(Gradină de îngeri), care a fost construită cu sprijinul statului maghiar, secretarul de stat adjunct responsabil pentru politicile naţionale a subliniat: Guvernul Ungariei crede că existenţa şi supravieţuirea identităţii maghiarilor de peste graniţe depinde de cultivarea limbii materne, iar ataşamentul faţă de limba maghiară începe din fragedă copilărie.
Tocmai de aceea, Secretariatul de Stat pentru Politicile Naţionale depune de mulţi ani eforturi pentru a pune la dispoziţia tuturor copiilor maghiari din Bazinul Carpatic şi din întreaga lume o educaţie calitativă în limba maternă.
În cadrul programului de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, lansat în urmă cu şapte ani, guvernul maghiar a sprijinit implementarea a aproximativ 900 de investiţii, marea majoritate dintre acestea deservind deja comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic, a spus oficialul ungar. Numai în judeţul Harghita au fost construite sau renovate 90 de grădiniţe şi creşe, cu 5 miliarde de forinţi, a adăugat Péter Szilágyi.
Scopul principal al programului este de a înlătura barierele fizice din calea părinţilor care trăiesc peste graniţe şi care îngreunează accesul copiilor lor la o educaţie calitativă în limba maternă. Péter Szilágyi a mulţumit părinţilor care insistă asupra transmiterii de la o generaţie la alta a culturii şi limbii materne şi educatorilor de grădiniţă pentru munca depusă.
Creşa şi grădiniţa "Angyalkert", care a fost construită de Parohia Sfânta Cruce din Miercurea Ciuc, cu sprijinul financiar al statului maghiar, au fost binecuvântate şi sfinţite de arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Gergely Kovács, în cadrul unei ceremonii desfăşurate miercuri, în curtea noii instituţii de învăţământ. Instituţia deţinută de biserică îşi propune să educe în spirit creştin 180 de copii, aici funcţionând patru grupe de creşă şi patru de grădiniţă. Unitatea este administrată de Primăria Miercurea Ciuc, în baza unui acord încheiat cu Biserica, pentru o perioadă de 25 de ani.
(MTI)
Véleménye van? Szóljon hozzá!