Secretar de stat ungar: Trebuie să arătăm şi altora că aparţinem unii de alţii

Külföld, 2023.12.06

Este nevoie să ne întâlnim şi să petrecem timp împreună, deoarece trebuie să ne mărturisim credinţa creştină, să ne fortificăm comunităţile şi să arătăm şi altora că aparţinem unii de alţii, a declarat Miklós Soltész, secretarul ungar de stat responsabil pentru relaţia cu cultele şi minorităţile în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, miercuri, la Gheorgheni.

Oficialul ungar a participat la cea mai mare sărbătoare a oraşului, una dedicată Sfântului Nicolae, unde a anunţat acţiuni de sprijin financiar pentru lucrări de dezvoltare bisericeşti.

"Este bine să ne întâlnim şi să petrecem timp împreună", a spus Soltész, amintind că anul acesta a avut de mai multe ori ocazia să se afle în sânul comunităţi bisericeşti din Gheorgheni, cu care s-a întâlnit la diverse sărbători şi evenimente care au avut loc în Transilvania.

În discursul susţinut, politicianul maghiar a amintit că aceste întâlnirile sunt necesare şi din cauza tristei aniversări a referendumului din 5 decembrie 2004, când în Ungaria s-a votat împotriva acordării cetăţeniei pentru maghiarii care trăiesc dincolo de graniţele ţării.

"5 decembrie 2004 a fost o zi tristă în Ungaria. Nouă ne-a fost ruşine, iar mai apoi am venit cu capul plecat în oricare dintre colţurile Transilvaniei şi în alte locuri în care locuiesc maghiari, iar asta pentru că am avut un guvern de stânga care a decis să respingă şi să gonească nişte fraţi", a amintit politicianul Partidului Popular Creştin-Democrat (KDNP).

Miklós Soltész a subliniat că sarcina nu este aceea de a ne urî unii pe alţii, ci de a fi uniţi, de a cultiva în continuare relaţia cu maghiarii de peste graniţe - care a tot fost consolidată în ultimul deceniu. Guvernul Ungariei a reuşit să ofere la ură "un răspuns nobil": împreună cu maghiarii de peste graniţe, el renovează biserici şi şcoli, şi întăreşte comunităţi.

Miklós Soltész a mulţumit tuturor celor care şi-au asumat sarcini în acest sens şi a participat la programe destinate întăririi comunităţii, în Gheorgheni sau în orice alt colţ al Transilvaniei.

Politicianul maghiar a anunţat că în bugetul de anul viitor, Guvernul Ungariei a alocat 430 de milioane de forinţi (1 130 000 de euro) pentru renovarea clădirii şcolii catolice din oraş, a Liceului Tehnologic "Fogarasy Mihály".

Lucrările au început în 2020, cu sprijinul guvernului maghiar; a fost renovată faţada, iar acum se speră ca lucrarea să poată fi finalizată complet, a spus secretarul de stat. Acest lucru este important nu numai pentru cei din Gheorgheni, ci şi pentru tinerii din aşezările din jur, care pot veni aici ca să înveţe o meserie, iar mai apoi îşi pot servi comunitatea, a spus Soltész.

Politicianul maghiar a anunţat, de asemenea, că Budapesta va continua şi anul viitor să susţină Festivalul "FeltöltŐ" din Gheorgheni, care este destinat dezvoltării comunităţilor şi atragerii tinerilor către biserică. În încheierea discursului său, acesta a atras atenţia tinerilor prezenţi şi asupra frumuseţii ocupaţiilor bisericeşti şi monahale.

Sándor Asztrik Timár, călugărul franciscan din Şimleul Silvaniei care a celebrat slujba din cadrul evenimentului, a vorbit despre exemplul episcopului Sfântul Nicolae. "Sfântul Nicolae l-a urmat pe Isus, a practicat iubirea, a oferit daruri şi ajutor celor care au avut nevoie de ele", a punctat acesta. A adăugat, de asemenea, că exemplul său ne obligă: trebuie să arătăm că şi printre noi se află oameni care îl urmează pe Isus, iar atunci, "imaginea deprimantă a lumii se va schimba".

Arhidiaconul György Dávid a mulţumit enoriaşilor pentru pregătirea sărbătorii şi a anunţat că parohia începe deja să se pregătească pentru aniversarea a 700 de ani de la înfiinţarea oraşului Gheorgheni. După slujbă, la Muzeul "Márton Tarisznyás" a fost vernisată o expoziţie a comorilor Parohiei "Sfântul Nicolae".

În Gheorgheni, zilele oraşului sunt sărbătorite în mod tradiţional de ziua patronului oraşului, Sfântul Nicolae. De regulă, sărbătoarea ţine mai multe zile, însă anul acesta a fost limitată la o singură zi în urma măsurilor de reducere a costurilor luate de Guvernul României. După-amiaza va avea loc o şedinţă festivă a consiliului local, în cadrul căreia vor fi înmânate titluri de cetăţean de onoare şi premii "Pro Urbe", totodată au loc mai multe programe culturale, în mai multe locaţii.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!