Secretarul de stat maghiar Potápi Árpád János premiat la Cluj-Napoca

Külföld, 2023.04.16

"Tot ceea ce facem astăzi este, de fapt, pentru viitorul nostru", a declarat Árpád János Potápi, secretarul ungar de stat responsabil pentru politicile naţionale, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la adunarea generală şi ceremonia de acordare a premiilor Societăţii Maghiare de Cultură din Transilvania (EMKE). Politicianul a fost distins cu Premiul "Kötő József" al EMKE, care i s-a acordat pentru sprijinul constant acordat organizaţiilor neguvernamentale şi comunităţilor maghiare din Bazinul Carpatic.

În discursul pe care l-a susţinut în cadrul evenimentului anual al uneia dintre cele mai importante organizaţii neguvernamentale din Transilvania, secretarul ungar de stat a subliniat că Guvernul Ungariei şi EMKE lucrează pentru acelaşi scop: obiectivul comun este să mai existe maghiari şi peste 10, 20, 50 şi 100 de ani. "Dacă nu vom face această muncă în 2023 şi în anii următori, nu vom avea viitor", a spus Árpád János Potápi.

Politicianul a subliniat că aşa cum obiectivele sunt comune, şi succesele sunt comune, iar aici nu trebuie să ne gândim doar la investiţii - de exemplu, renovarea Institutului Teologic Protestant, cel care găzduieşte evenimentul -, ci şi la o schimbare de atitudine. "Copiii de astăzi cresc ştiind deja că atunci când vorbim despre naţiunea maghiară, nu trebuie să vorbim doar despre Ungaria, în sens mai restrâns, ci şi despre Bazinul Carpatic şi chiar despre diaspora", a subliniat oficialul ungar.

La evenimentul de la Cluj-Napoca, secretarul de stat a susţinut o prezentare intitulată "2023, anul unei naţiuni grijulii în politicile naţionale". Potápi a spus că din 1990, politicile naţionale ale Ungariei "au avut parte de suişuri şi coborâşuri", dar din 2010 încoace putem vorbi despre o poveste de succes. În ultimii 13 ani, Guvernul Ungariei a făcut multe pentru întărirea comunităţilor maghiare, iar în cadrul acestei activităţi se străduieşte să facă să existe continuitate şi previzibilitate, chiar şi în situaţia economică dificilă cauzată de război. "Vrem să întărim comunităţile şi la nivel de reţea", a spus Árpád János Potápi.

Politicianul a evidenţiat sprijinul instituţiilor de importanţă naţională, iar în legătură cu învăţământul, creşterea sprijinului educaţional la suma de 100 000 de forinţi, acest sprijin fiind acordat elevilor maghiari din Bazinul Carpatic care studiază în limba maternă.

Până acum, la programul de excursii "Fără graniţe" au participat jumătate de milion de elevi din Ungaria, iar acest lucru este important nu numai pentru şcoli, ci şi pentru turism, a spus Potápi. Principalul beneficiu al acestui program este că tinerii au ocazia să vadă că pot întâlni persoane vorbitoare de limba maghiară şi dincolo de graniţele Ungariei, a explicat secretarul de stat.

Árpád János Potápi a abordat şi subiectivul sprijinirii evenimentelor şi programelor culturale de peste graniţele Ungariei, respectiv a spus că şi sportul este o ramură importantă a politicilor naţionale, menţionând, printre altele, programul care sprijină sportul ecvestru în Transilvania. Politicianul a vorbit şi despre programele economice şi a amintit că depinde de partenerul român că astăzi, în Transilvania acest program se limitează doar la Ţinutul Secuiesc.

După prezentarea susţinută, Árpád János Potápi a primit, de la preşedintele Péter Széman, Premiul "Kötő József" al EMKE, care i s-a acordat pentru sprijinul constant acordat organizaţiilor neguvernamentale şi comunităţilor maghiare din Bazinul Carpatic.

În elogiul rostit, Réka Brendus, şef de departament în cadrul Secretariatului de Stat pentru Politicile Naţionale ale Ungariei, a spus că Árpád János Potápi "cunoaşte fiecare bătaie de inimă" a comunităţilor maghiare din Bazinul Carpatic, ceea ce nu este surprinzător din moment ce secretarul de stat este secui din Bucovina. La rândul său, secretarul de stat a spus că premiul nu recunoaşte doar munca sa şi a colegilor săi, ci şi eforturile guvernului maghiar de a vorbi despre o naţiune maghiară unitară în Bazinul Carpatic şi în diaspora.

La adunarea generală a EMKE, István Székely, vicepreşedintele executiv al UDMR, a atras atenţia asupra problemei maghiarilor care trăiesc în etnospora din zonele urbane şi a spus că în opinia sa, sarcina principală a următorilor ani este aceea de a ne adresa tineretului din aceste comunităţi.

Cei prezenţi au fost salutaţi şi de către subprefectul judeţului Cluj, Szilárd István Tasnádi, iar Emese Rózsa Széman a prezentat un sondaj realizat în rândul elevilor maghiari de liceu. În cadrul evenimentului a fost prezentat şi raportul anual al preşedinţiei EMKE.

După-amiaza au fost înmânate premiile care poartă numele unor personalităţi maghiare din Transilvania, în 13 categorii. Anul acesta, premii au fost acordate următorilor: Ildikó Fejes (sociolog şi profesor de religie), Zsolt Sári (muzeolog), Ferenc Szélyes (dramaturg), Erika-Elisabeta Hristea (antreprenor), István Tóth (fotograf), Ferenc Sára (coregraf), Zsuzsanna Varga (instructor de dansuri), Balázs Varga (actor), Enikő Köllő (bibliotecar), Gabriella Czakó (profesor de muzică şi dirijor), Andrea Tokai (actriţă), Samu Csinta (jurnalist), István Erős (rector al Universităţii de Arte din Budapesta).

Premii pentru întreaga activitate au fost acordate următorilor: Júlia Albert (acriţă), György Gaal (istoric local), Miklós László (fotograf), Éva Meister (actriţă) şi Ferenc Wanek (geolog şi profesor universitar).
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!