Szijjártó: Nicio schimbare din partea Ungariei în ceea ce priveşte ratificarea aderării Suediei la NATO

Külföld, 2023.10.24

Faptul că preşedintele turc a înaintat parlamentului un proiect de lege în vederea aderării Suediei la NATO nu a schimbat cu nimic poziţia Ungariei privind ratificarea aderării ţării scandinave la NATO, a declarat, marţi, la New York, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.

Potrivit comunicatului remis de MAE ungar, ministrul care a sosit la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU a precizat că înainte de a ajunge, în cursul zilei, a vorbit cu omologul său turc, Hakan Fidan, care l-a informat că ratificarea aderării Suediei la NATO a fost înaintată parlamentului de la Ankara.

"Acest lucru nu schimbă situaţia noastră. Parlamentul Ungariei este parlamentul suveran al unei ţări suverane, aşa că va lua o decizie suverană în această problemă", a punctat şeful diplomaţiei ungare.

"Iar acum, că problema a fost înaintată şi Parlamentului turc, Parlamentul turc se află practic în acelaşi stadiu în care este şi Parlamentul ungar de mai multe luni, deoarece Guvernul a înaintat deja proiectul de hotărâre spre ratificare Parlamentului ungar, a explicat Péter Szijjártó.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!