Szijjártó: reuşitele practice contribuie la consolidarea climatului de încredere în relaţiile româno-ungare

Külföld, 2021.02.18

Reuşitele practice bazate pe recunoaşterea intereselor comune contribuie la consolidarea climatului de încredere în relaţiile româno-ungare, astfel cresc şansele succesului şi în rezolvarea subiectelor sensibile legate de drepturile comunităţilor naţionale, a subliniat Péter Szijjártó joi, la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu mai mulţi membri ai noului Guvern român.

Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior a declarat presei publice ungare că cele două popoare sunt unite prin mii de legături, iar conexiunile României cu Ungaria în domeniul economiei, comerţului, energiei şi transportului demonstrează în mod clar că au un interes reciproc privind dezvoltarea. Totodată s-a confirmat că pandemia reprezintă şi o chestiune economică, precum şi faptul că ţările care colaborează cu partenerii lor reuşesc să gestioneze cel mai bine consecinţele economice ale epidemiei.

El a menţionat că România reprezintă pentru Ungaria a patra piaţă de export în ordinea importanţei, relaţiile bilaterale având o importanţă deosebită şi datorită comunităţii maghiare numeroase care trăieşte în Transilvania.

"Avem interese comune pentru care intervenim împreună la Bruxelles, avem investiţii comune. După modelul relaţiilor ungaro-slovace şi ungaro-sârbeşti, aceste reuşite practice vor constitui o bază solidă pentru un nivel mai ridicat de încredere, care oferă posibilitatea de a discuta cu şansa succesului chiar şi subiecte fierbinţi, sensibile, care se leagă în esenţă de drepturile comunităţilor naţionale", a evidenţiat ministrul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.

Pe lângă omologul său român, ministrul de Externe Bogdan Aurescu, Péter Szijjártó s-a întâlnit cu ministrul Economiei, Claudiu Năsui, cu ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi cu ministrul Dezvoltării, Attila Cseke.

Politicianul a convenit cu colegii săi români, printre altele, despre deschiderea, până în 2024, a celei de-a treia legături pe autostradă între cele două ţări (între localităţile Mátészalka şi Satu Mare) precum şi autorizarea unor noi puncte de trecere a frontierei. Szijjártó a observat: este ridicol şi totodată trist că există 10 drumuri transfrontaliere care sunt deja construite, ele ar putea apropia comunităţile şi localităţile care trăiesc în zona de graniţă, cu toate acestea utilizarea acestora nu a fost autorizată.

Partea maghiară şi-a asumat construirea infrastructurii de control de frontieră, cerând totodată partenerilor români să autorizeze punerea în exploatare a celor 10 drumuri.

S-a convenit, de asemenea, ca Ungaria să transforme până în 2024 linia ferată Budapest-Békéscsaba-Lökösháza în linie dublă, aceasta continuând pe teritoriul românesc cu trecere prin Curtici. Partea română va efectua şi ea modernizarea, astfel încât timpul de deplasare pe calea ferată între Budapesta şi Bucureşti va fi redus semnificativ atât în privinţa transportului de persoane, cât şi în cel al mărfurilor.

Péter Szijjártó a subliniat că cele două ţări au un interes comun şi în privinţa începerii cât mai grabnice a exploatării zăcămintelor de gaze naturale din zona Mării Negre aparţinătoare României, deoarece aceasta ar însemna pentru Ungaria o nouă sursă de aprovizionare cu gaz.

Joi s-a convenit despre dublarea capacităţii conductei de gaz care leagă România şi Ungaria - în cazul în care exploatarea va putea începe în Marea Neagră -, capacitatea fiind extinsă de la 1,75 miliarde metri cubi în prezent la 4,4 miliarde metri cubi, deschizând concomitent pentru gazul românesc piaţa gazului din Ungaria şi, prin ea, pieţele celorlalte ţări din Europa Centrală şi de Vest.

Ministrul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior a evocat mai multe interese comune pe care părţile doresc să le apere la Bruxelles unindu-şi eforturile. Unul dintre acestea este cauza energiei nucleare, deoarece legislaţia europeană în domeniul energiei doreşte să treacă pe plan secund utilizarea acestui tip de energie.

Un alt interes comun este legarea cât mai rapidă a reţelei naţionale de transport a gazului din Bulgaria şi Grecia, care ar putea asigura accesul României şi Ungariei la ruta din Sud, care poate transporta în această zonă gazul provenit din Caucaz şi, mai târziu, cel din Asia Centrală.

Cele două ţări vor colabora şi în vederea renunţării la aplicarea aşa-numitului "pachet de mobilitate" al Uniunii, deoarece acesta dezavantajează societăţile de transport din Europa Centrală, printre altele şi pe cele româneşti şi ungare.

Péter Szijjártó a avut o convorbire şi cu vicepremierul guvernului de la Bucureşti, Hunor Kelemen, preşedintele UDMR.

El şi-a exprimat convingerea că îmbunătăţirea relaţiilor între cele două ţări va fi înlesnită şi de faptul că reprezentanţii maghiarilor din România, prin prezenţa lor la guvernare, pot participa la luarea unor decizii importante pentru România. A considerat că intrarea UDMR în coaliţia guvernamentală a fost o decizie corectă, asigurând posibilitatea reală de a construi noi punţi între Ungaria şi România.

Participarea la guvernare poate strânge şi mai mult relaţiile dintre cele două ţări, exprimând şi mai clar că nu este timp de ostilităţi. Dacă suntem dispuşi şi capabili să pornim de la interesele comune, aceasta va creşte ponderea, reuşita şi forţa atât a Ungariei, cât şi a României, a declarat Péter Szijjártó.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!