Turismul în Ţinutul Secuiesc a fost afectat în mai mică măsură din cauza pandemiei decât media din România şi din Transilvania

Külföld, 2021.07.12

Potrivit unei analize publicate luni de portalul de statistică Erdelystat.ro, turismul în Ţinutul Secuiesc a fost afectat în mai mică măsură din cauza pandemiei decât media din România şi din Transilvania, în sezonul de iarnă care a trecut.

În baza datelor preliminare furnizate de oficiile statistice judeţene, portalul a tras concluzia că, în sezonul turistic de iarnă, în perioada noiembrie 2020 - aprilie 2021, la nivel naţional, numărul de sosiri ale turiştilor a scăzut cu 27,8%, iar numărul nopţilor de cazare cu 33,1%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În Transilvania, în schimb, cifrele au scăzut doar cu 24,1%, respectiv 28,4%.

Declinul a afectat în cea mai mică măsură judeţele Harghita şi Covasna din Ţinutul Secuiesc. Aici, numărul de sosiri ale turiştilor a scăzut cu doar 3%, iar numărul nopţilor de cazare cu 19%, faţă de sezonul de iarnă precedent.

În perioada noiembrie 2020 - aprilie 2021, unităţile turistice din Transilvania, înregistrate oficial, au înregistrat un număr de 1 308 877 de sosiri ale turiştilor, cu 414 527 mai puţine decât cu un an mai devreme. Numărul nopţilor de cazare, în aceeaşi perioadă, a fost de 2 518 305, cu 999 607 mai puţine decât în sezonul precedent de iarnă. În Transilvania au fost înregistrate peste jumătate din numărul de sosiri ale turiştilor şi nopţilor de cazare din România. Un turist a petrecut în medie două nopţi într-un loc cazare din Transilvania.

În Ţinutul Secuiesc au fost înregistrate 98 100 de sosiri ale turiştilor şi 229 972 de nopţi de cazare pe durata sezonului de iarnă. Utilizarea capacităţii de cazare a fost de 17% în sezonul de iarnă care a trecut, faţă de 23,7% înregistrat cu un an mai devreme.

Pandemia de coronavirus a afectat în mod negativ traficul de turişti, deja în sezonul precedent de iarnă, oprind astfel tendinţa de creştere din ultimii ani.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!