Viktor Orbán: Ungurii şi sârbii au început să construiască un nou viitor

Külföld, 2021.10.18

Maghiarii şi sârbii au început să construiască un nou viitor, iar beneficiarii acestui nou viitor vor fi atât maghiarii, cât şi sârbii, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, luni, la Horgos, în Serbia, la ceremonia de lansare a reabilitării căii ferate Szeged-Subotica.

În discursul său, prim-ministrul a subliniat că se doreşte reabilitarea unei căi ferate veche de 150 de ani, dar în realitate, acum se depune o piatră de temelie. Se vorbeşte despre depunerea unei pietre de temelie pentru că este un simbol al faptului că maghiarii şi sârbii au început să construiască un nou viitor, a spus Orbán.

Şeful guvernului de la Budapesta a explicat că "împreună suntem mai puternici", relaţiile bilaterale trebuie consolidate, acesta fiind motivul pentru care a fost realizat acordul privind cooperarea strategică şi alianţa dintre cele două state.

Furtunile istoriei au tăiat în două linia aceasta de cale ferată, ceea ce a însemnat o mare pierdere pentru locuitorii ambelor oraşe, linia pierzându-şi complet importanţa. În urmă cu şase ani, mii de migranţi ilegali se deplasau spre Ungaria şi Europa de-a lungul acestei linii, a fost nevoie de închiderea rutei, traficul fiind oprit de tot în cele din urmă, a amintit Viktor Orbán.

Potrivit premierului, aceasta este o poveste caracteristică Europei Centrale: "atunci când le vine unora o idee, undeva departe de noi, într-un centru de imperiu", iar ei încearcă să ne bage pe gât această idee, "preţul este plătit de către noi". Aici, puterile străine au adus, întotdeauna, numai război şi nelinişte, a spus. Ceea ce a venit din afară, "ne-a despărţit", ne-a adus conflicte şi ne-a făcut să rămânem în urmă, a explicat Orbán.

"Este momentul să preluăm controlul asupra propriului nostru destin", a declarat premierul ungar.

Orbán a subliniat că aici se află, acum, o graniţă Schengen, însă graniţa externă a Uniunii Europene nu ar trebui să fie aici, ci mai la sud, iar sârbii ar trebui să călătorească în Ungaria şi în Europa fără control de paşapoarte. Serbia este poarta către Balcani şi un stat de o importanţă-cheie pentru securitatea europeană, a spus.

Viktor Orbán a spus că Serbia este pregătită, de ani de zile, să adere la UE, încet-încet, întrebarea va fi dacă mai doreşte aderarea sau dacă va mai avea la ce adera. Ungaria susţine puternic această ţară, a spus.

Prim-ministrul a mai relatat că această investiţie "are şi un frate mai mare": se lucrează deja la construcţia coridorului feroviar Budapesta-Belgrad şi sunt hotărâţi ca şi linia dintre Baja şi Subotica să fie construită în curând. Se depun eforturi şi pentru ca dezvoltarea să fie realizată cu cea mai simplă metodă de control la frontieră, deoarece sensul politicii este acela de a servi interesele celor care locuiesc aici, a subliniat premierul.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!