Ziua Libertăţii Secuieşti - La Sfântu Gheorghe s-a demonstrat împotriva sărăcirii artificiale a Ţinutului Secuiesc

Külföld, 2020.03.10

La statuia vulturului (Turul) din Sfântu Gheorghe s-a demonstrat marţi împotriva sărăciei forţate şi artificiale a Ţinutului Secuiesc, precum şi pentru autonomia regiunii, cu ocazia Zilei Libertăţii Secuieşti.

În urma măsurilor impuse de epidemia cauzată de coronavirus, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a renunţat la comemorarea şi marşul de protest care au fost programate la Târgu Mureş, însă organizaţia CNS scaunul Sepsi a organizat evenimentul, autorizat de primărie, la Sfântu Gheorghe, cu participarea a 250 de persoane.

Aici a fost citită proclamaţia evenimentului, semnată în numele participanţilor de către Balázs Izsák, preşedintele CNS. Potrivit documentului, Guvernul României poartă o responsabilitate gravă pentru sărăcirea artificială a Ţinutului Secuiesc, pentru care, în ultimii 13 ani, a folosit şi mijloace ale politicilor UE.

În petiţia adoptată prin aclamaţie publică, protestatarii din Sfântu Gheorghe şi-au ridicat glasul împotriva sărăcirii artificiale a Ţinutului Secuiesc, au solicitat "eliberarea lui Beke István şi Szőcs Zoltán, condamnaţi nevinovaţi în aşa numitul proces al teroriştilor secui". Totodată, au solicitat ca în cursul planificatei reorganizări administrativ-teritoriale să se creeze regiunea administrativă şi de dezvoltare de sine stătătoare, cu competenţe specifice, denumită Ţinutul Secuiesc, în conformitate cu proiectul de lege elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc.

Revendicările au inclus investigarea penală a pogromului antimaghiar din martie 1990 de la Târgu Mureş şi restabilirea situaţiei anterioare în cimitirul militar din Valea Uzului, conform adevărului istoric. Totodată au recomandat Guvernului României să-şi retragă acţiunea înaintată în 8 iulie 2019 împotriva Comisiei Europene prin care solicită anularea hotărârii de înregistrare a iniţiativei cetăţeneşti depusă de Consiliul Naţional Secuiesc. Potrivit petiţiei, procesul intentat în instanţa UE din Luxemburg dovedeşte incompetenţa guvernului, sugerează ostilitatea României faţă de valorile fundamentale ale Uniunii Europene şi pune în evidenţă războiul purtat de Statul Român împotriva propriilor cetăţeni de naţionalitate maghiară.

Petiţia reiterează că autonomia Ţinutului Secuiesc nu lezează unitatea teritorială şi suveranitatea României, nu restricţionează interesele cetăţenilor de naţionalitate română şi ale altor naţionalităţi din Ţinutul Secuiesc, şi nu este în contradicţie cu Constituţia ţării. Mai mult, introducerea autonomiei în legislaţie serveşte intereselor României, care îşi poate îndeplini obligaţiile internaţionale asumate.

În discursul său, Zoltán Gazda, preşedintele organizaţiei CNS, scaunul Sepsi, i-a îndemnat pe cei prezenţi să arate forţa comunităţii şi să semneze iniţiativa cetăţenească europeană privind regiunile naţionale. Acesta a menţionat că, în cele două luni rămase, ar trebui colectate de cinci ori mai multe semnături decât în ultimele zece luni. "Nu va exista libertate secuiască până când ne deplasăm pe stradă cu capul aplecat, resemnaţi din cauza destinului nostru", a declarat vorbitorul.

Petiţia adresată Guvernului României şi Parlamentului României a fost înmânată, de către organizatorii evenimentului, unui reprezentant al Instituţiei Prefectului Judeţului Covasna.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!