Ziua Solidarităţii Maghiaro-Secuieşti marcată în Lutiţa prin inaugurarea unei case memoriale

Külföld, 2019.10.17

Ziua Solidarităţii Maghiaro-Secuieşti a fost marcată în localitatea harghiteană Lutiţa (comuna Mugeni) prin inaugurarea unei case memoriale, cu ocazia aniversării Marii Adunări a Secuilor din 1848. Portalul Szekelyhon.ro a relatat despre evenimentul care a avut loc miercuri.

Primarul Mózes Farkas a reamintit: secuii şi-au formulat, pe câmpul din Lutiţa în data de 16 octombrie 1848, loialitatea faţă de regele care întruchipa naţiunea maghiară unitară, respectiv faţă de toată guvernele maghiare, iar această formulare este valabilă şi astăzi. Acesta a arătat: evenimentul de acum este deosebit pentru localnici, deoarece oferă ocazia de a sărbători, pentru prima dată, Ziua Solidarităţii Maghiaro-Secuieşti, stabilită anul trecut de Parlamentul Ungariei.

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Botond Zákonyi, a subliniat în discursul său că, de la Marea Adunare a Secuilor din 1848 nimeni nu mai poate pune sub semnul întrebării că secuii sunt tot atât de maghiari ca oricine altcineva din Ungaria sau de pe teritoriul Transilvaniei. Iar decizia a fost luată chiar de către secui.

Béla Markó, fostul preşedinte al UDMR, a afirmat: nu doar în istoria unei naţiuni, dar chiar şi în viaţa unei familii nu este totuna în ce mod îşi aduce aminte, deoarece pomenirea permanentă a greşelilor este cel puţin la fel de rea, ca şi cum ele ar fi tot timpul trecute cu vederea.

"Noi astăzi avem o sarcină. Nu ne dorim doar să rămânem maghiari, deoarece acest lucru este posibil şi în alte locuri. Trebuie să ne făurim o viaţă vrednică în Transilvania, în Ţinutul Secuiesc", l-a citat portalul Székelyhon pe Béla Markó.

Ferenc Péter, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş a spus: astăzi colaborarea dintre judeţele secuieşti este strânsă. Acesta consideră: naţiunea poate dăinui, doar dacă îşi protejează originalitatea.

István Antal, preşedintele Asociaţiei Lutiţa 1848 a spus: localnicii îşi doresc, de mai bine de o sută de ani, să ridice casa memorială a marii adunări, dar lucrările au putut demara doar în 2013 şi, după multe greutăţi întâmpinate, au fost finalizate acum.

Barna Botond Bíró, preşedintele organizaţiei UDMR Odorheiu Secuiesc a fost de părere că viitorul poate fi construit în ţara natală, dacă el se fundamentează pe respect şi acceptare reciprocă cu populaţia majoritară. "Naţiunea a luptat atât de mult, că acum poate datoria noastră a tinerilor ar fi să cădem la o pace bună", a conchis politicianul UDMR.

Parlamentul de la Budapesta a decis anul trecut în decembrie să numească 16 octombrie Ziua Solidarităţii Maghiaro-Secuieşti, în memoria zilei în care a început, în 1848, Marea Adunare a Secuilor. Potrivit documentului adoptat, legislativul ungar sprijină şi încurajează organizarea acelor aniversări, care subliniază solidaritatea seculară a maghiarilor şi a secuilor, susţine astfel de programe, organizarea unor conferinţe autohtone sau internaţionale pe această temă, respectiv producerea de materiale educaţionale şi audiovizuale, care să oglindească în mod autentic evenimentele şi consecinţele lor.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!