EURO-2020 - Presa britanică: UEFA a desemnat Budapesta ca posibilă alternativă de a găzdui finala

Sport, 2021.06.18

    Manchester, vineri, 18 iunie 2021 (MTI / Reuters) - UEFA a declarat vineri că are un plan de urgenţă în cazul în care finala din 11 iulie a Campionatului European - care se desfăşoară parţial şi la Budapesta - nu ar putea avea loc pe stadionul Wembley din Londra. Potrivit informaţiilor presei britanice, finala ar putea fi organizată în caz de nevoie pe Arena Puskás din capitala Ungariei.

Deoarece guvernul britanic nu a ridicat deocamdată restricţiile de intrare în ţară impuse din cauza epidemiei de coronavirus, nici carantina obligatorie de zece zile, organizatorii turneului continental au început tratative cu liderii naţiunii insulare.

Cotidianul britanic The Times a scris vineri că UEFA consideră Budapesta ca alternativă pentru locul finalei, dacă restricţiile rămân în vigoare şi suporterii din străinătate nu vor putea intra pe stadionul Wembley din Londra. Conform planului iniţial, în capitala Angliei ar fi avut loc cele două semifinale, precum şi finala Campionatului European.

"Avem întotdeauna un plan de rezervă, dar deocamdată suntem încrezători că Londra va putea găzdui meciurile din ultima săptămână a Campionatului European" - scrie în comunicatul UEFA.

Budapesta a primit iniţial dreptul de a găzdui trei meciuri din grupe şi unul în optimile de finală, în timp ce la Londra sunt organizate trei meciuri din grupe, respectiv încă două optimi de finală.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!